Imi place ideea de singuratate cu toate ca uneori ma si sperie.Ma simt mai bine singura decat inconjurata de multi oameni,ma simt mai eu.Is destul de naturala in tot ce fac si de obicei spun tot ce-mi trece prin minte(rad de mine uneori)...Is foarte inconsecventa si imprevizibila atunci cand vine vorba sa actionez,unii oameni poate nu inteleg de ce procedez intr-un anumit fel si incep sa se intrebe daca e vina lor sau a mea...nici eu nu stiu de ce fac unele lucruri,nici eu nu stiu ce vreau deci ceilalti nici atat.
Din rautate nu prea fac chestii deci daca fac rau o fac ori inconstient ori pentru ca nu imi pasa de oamenii respectivi.Imi pasa de prea putini oameni dar imi pasa exagerat de mult si sufar pentru ei si cu ei.
E exact ca intr-un lant trofic pana la urma,pestele mare il inghite pe cel mic si la randu nostru fiecare suntem mici pentru cineva...nu exista om care sa nu faca alegeri gresite,consecinta acestora reflectandu-se in suferinta celorlalti.Dar pana la urma noi contam mai mult ca restu lumii si ne simtim al naibii de indignati cand cineva atenteaza la starea noastra buna de spirit...dar oare nu toti facem pe cineva sa sufere si nici macar nu ne amintim dupa?
Suntem cu totii prizonierii unui pitic egoist-eul-dar cand iubim, devenim atat de repede umani,incat ne doare!
